An: 2015

Care sunt tendințele anului 2016?

Anul 2015 se apropie de final, iar pentru a ne forma o imagine de ansambu a ceea ce reprezintă industria de comunicare în România, am realizat o retroperspectivă a acestui an. Atât relațiile publice, publicitatea cât și marketingul sunt foarte esențiale pentru ca o firmă să funcționeze și să se ridice la nivelul așteptărilor publicului. Știm că domeniul relațiilor publice în România nu este foarte extins și foarte cunoscut, însă, piața românească în anul 2015 a fost marcată de o creștere considerabilă, spre deosebire de anii anteriori. Anul acesta a fost vorba despre stabilitate și despre productivitate. Problema principală cu care agențiile de comunicare se confruntă este schimbarea fundamentală a pieței. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea clienților nu au timp să se întâlnească cu agențiile pentru a putea colabora, iar din această cauză pot apărea probleme de comunicare, iar implicit va scădea eficiența serviciilor. Statisticile arată că 68 % dintre clienți doresc să implementeze un departament de comunicare și publicitate separat. În acest caz, agențiile trebuie să își schimbe atitudinea, să se plieze …

Există magia Crăciunului?

Bucurie, emoție, iubire, dăruire, speranță. Aceste adjective descriu cel mai bine spiritul Crăciunului, acel moment al anului când devenim mai buni, mai harnici, mai cuminți. Totodată, Crăciunul înseamnă familie, când ne adunăm împreună să împodobim bradul sau să pregătim cei mai buni cozonaci. În această perioadă a anului trebuie să învățăm să devenim mai buni, să fim împăcați cu noi înșine, tocmai pentru a avea puterea să îi ajutăm și pe cei din jurul nostru. Din păcate, magia Crăciunului nu este simțită de mulți dintre noi, de aceea, atât companiile cât și organizațiile au implementat anumite campanii de responsabilitate socială corporativă ( CSR ), prin care doresc să aducă zâmbete pe fața celor care se simt singuri de sărbători. Organizațiile din Cluj-Napoca realizează în fiecare an campanii sociale, prin care se dorește implicarea cetățenilor pentru a oferi o mână de ajutor unor cauze sociale. Spre exemplu, campania „Nepoți de Crăciun” este inițiată de „Asociația Magic People” și are scopul de a strânge pachete de Crăciun pentru a fi donate vârstnicilor din centrele de zi. De-alungul …

Moș Crăciun și povestea din spatele brandurilor

Ne apropiem cu pași repezi de Crăciun, dar atmosfera acestei sărbători am simțit-o încă din luna noiembrie, datorită brandurilor și a reclamelor care au început să ne emoționeze și să ne sensibilizeze. Odată cu venirea sărbătorilor, oamenii devin mai darnici, mai buni, iar prin această cale brandurile doresc să ne manipuleze, să ajungă ușor la inimile noastre. Reclamele publicitare au un impact puternic asupra noastră în această perioadă, deoarece apelează la diferite emoții care ne sensibilizează ( familia, copilăria ) și prezintă povestea perfectă din preajma sărbătorilor de Crăciun, cum ar fi împodobirea bradului, pregătirea cadourilor pentru cei dragi. Când ne gândim la sărbătorile de iarnă avem în minte peisajul decorat cu zăpadă, râsetele copiilor care îl așteaptă cu nerăbdare pe Moș Crăciun, cozonacii proaspăt scoși din cuptor, mirosul bradului și masa în familie. Pentru a simți aceste emoții, brandurile au creat diferite povești care ne ajută să ne amintim de valorile morale, pe care deseori le uităm. Coca-Cola poate fi considerat unul dintre cele mai importante și puternice branduri globale, care a asociat produsele …