Cluj-Napoca, Despre PR, General
Lasă un comentariu

Curs si Congres la Cluj Napoca în iulie

GeorgianaÎntre 01 – 04 iulie 2009, Clujul a fost gazda celei de-a treia ediţii “Ian Donald Romanian School” cât şi a celei de-a VIII-a ediţii a Congresului Naţional de Medicină Perinatală. Evenimentele au avut urmatoarele teme:


  • Şcoala “Ian Donald”, 1-2 Iulie 2009

Cu temele:
Sarcina multipla
Cordul fetal

  • Congresul Asociaţiei Române de Medicină Perinatală, 3-4 Iulie 2009

Cu tema
Diabetul şi Sarcina

Fiecare dintre manifestări a fost organizată de către Şcoala de Ultrasunete Ian Donald şi respectiv Asociaţia Română de Medicină Perinatală în colaborare cu echipa D’Avantage Consult. La evenimente au fost înscrişi peste 500 de medici cu specializări obstetrică şi ginecologie, dar şi persoane care sunt specializate în diabet interesate de tema abordată în cadrul Congresului.

Mai mult, desfăşurarea celor două evenimente a fost încurajată de prezenţa principalelor firme din domeniul pharma, care au participat cu standuri expoziţionale la  locul de desfaşurare a lucrărilor, respectiv Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor.

Totodată, pe lângă partea ştiinţifică, participanţii au fost plăcut surprinşi şi de partea de entertainment, pusă la punct, în detaliu, de organizatori: un cocktail de deschidere la Restaurantul Casino (Chios), o cină cu specific românesc la restaurantul Vila Tuşa şi o cină festivă în cadrul căreia a concertat Gyuri Pascu Band, la Hotel Belvedere.

Pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a celor două evenimente, D’Avantage a pus la dispoziţie următoarele servicii:

  • Cazarea necesară participanţilor la eveniment, prin rezervarea spaţiilor de cazare variate în cadrul hotelurilor din oraş
  • Suport tehnic şi logistic pentru toate aspectele organizatorice, respectiv: locaţie – închiriere si amenajare, aparatură audio-video, foto, catering, desfăsurarea conferinţelor şi prezentărilor
  • Servicii de promovare corespondente evenimentelor: comunicat de presă, bannere, roll-up-uri, afişe, ecusoane, broşuri de prezentare cu programul conferinţei, înscrierea evenimentelor în cadrul website-urilor de specialitate.

Pe lângă serviciile enumerate anterior, organizatorii au pus la dispoziţia participanţilor şi serviciile unui secretariat, la locul de desfăşurare al evenimentelor, unde s-au rezolvat cerinţele speciale venite din partea participanţilor, a invitaţilor speciali sau chiar din partea firmelor participante în calitate de sponsori şi unde s-au desfăşurat o serie de proceduri menite să asigure fluidizarea etapelor de înregistrare oblligatorii: verificare înscriere participanţi, înmânare mape participanţi, ecusoane, diplome personalizate, materiale promoţionale.

Notorietatea evenimentului a stat, fără îndoială, pe umerii  Şcolii de Ultrasunete Ian Donald, Asociaţia Română de Medicină Perinatală şi nu în ultimul rând, invited speakerii recunoscuţi ca fiind printre cei mai buni din domeniile şi temele tratate în cadrul celor două evenimente de excepţie de la Cluj Napoca: Şcoala Ian Donald şi Congresul Naţional de Medicina Perinatală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s