An: 2008

Simplu, dar senzaţional. PR-ul

     Banalul, o problemă de PR? Specialist în opinii, pareri, credinţe personale şi PR Având în vedere statutul meu de “now I’m working as PR”, trebuie să precizez că aşteptarile mele au fost plăcut surprinse. Scriu doar câteva impresii personale pentru că n-am încă experienţa necesară să vin cu păreri fondate pe argumente solide. Mai întâi, a lucra în Public Relations nu înseamnă doar poveştile pe care le citeşti drăguţ în cărţile de specialitate, asta pentru că în viaţă nu-i totul aşa de roz. Totuşi au şi cărţile rolul lor pentru că fără ele n-aş fi priceput mai nimic. E clar că teoria e fundaţia acestei profesii, dar succesul sau reuşita într-un domeniu atât de complex pecum cel al relaţiilor publice depinde de n+1 factori care se schimbă în fiecare clipă, într-un ritm cel puţin echivalent cu ritmul dezvoltării noilor mijloace de comunicare. Dar partea bună, la care nu mă aşteptam, şi care vine să se dezbrace de secrete, e că nu credeam că un job poate să îţi creeze o stare de bine şi …

Traumatism de trezorerie

“Peste 19500 de agenţi economici au cont la Trezoreria Cluj. Bancă mare, amplasată decent în spatele unui select shopping center (nici o legatură între ele – cel puţin nu una de care să ştiu). Ajungi să-ţi faci cont aici când lucrezi cu instituţiile bugetare (ei fiind clienţii tăi). Domnisoare şi doamne care au lepădat mina acră de tip „eu stiu, tu taci”. Din păcate clienţi nu totdeauna dispuşi să citească pereţi de pagini listate la imprimantă (A4 landscape) despre ce ar trebui să faci. Şi aşa apare primul meu of. N-am găsit un site al acestei instituţii care să ma îndrume spre informaţia de care aveam nevoie: ce acte îmi trebuie dacă vreau să deschid un cont aici? Câteva informaţii parţiale pe un site din Mureş, câteva păreri pe forumuri ale contabililor. Am făcut rezumat şi am luat tot ce scria acolo că ar putea fi necesar. Bobârnacul a venit acolo după prima propoziţie. „Da’ încheierea aţi adus-o?” Sfatul meu devine asadar : să mergem la Trezo cu toate actele. Ceea ce am şi făcut. …

Comunicatul de presă uitat într-un sertar la Cluj

Există instrumente și strategii complexe pentru a construi o relație confortabilă între mass-media și PR. Dintre cele mai folosite mijloace, amintesc comunicatul de presă, conferința de presă, cocktail-urile, evenimentele – oportunități de a cunoaște jurnalilștii și a trece dincolo de relația pe care o ai cu ei prin telefon, e-mail sau messenger. Am ajuns la o concluzie foarte tristă zilele acestea: agențiile de public relations din Cluj-Napoca trimit foarte rar comunicate de presă sau chiar nu mai trimit deloc în timp de instituțiile publice folosesc comunicatele de presă o dată la doua zile. Înștiintarea cetățenilor prin media denotă interes pentru viața publică și de ce nu dovada faptului că își fac activitatea într-un mod exemplar, dar despre acest subiect cu altă ocazie. Mă gândeam la un anume comunicat de presă, și anume acel axat pe sectorul profit – business. De ce nu se mai trimit asemenea comunicate? Pentru că firma de PR consideră că o promovare mai agresivă se poate face prin alte canale și intrumente. În plus, dacă ești o agenție full-service atunci de …