Despre PR
Lasă un comentariu

Câtă vână au managerii şi consultanţii lor de PR

Dan Vladea“Preţurile apartamentelor vechi ar putea să scadă în următorii 3-4 ani” ne anunţă un broker-manager în imobiliare, “Euro ar putea ajunge la 4 ron la finalul anului” declară un manager de bancă, şi exemplele pot continua. Oare dacă eu afirm “Consultanţii PR-ul ar putea deveni cei mai importanţi oameni din orice companie” greşesc? Toate aceste păreri au în comun un aspect: nevoia de previziune, de stabilizare a unui viitor incert. Iar această slăbiciune este foarte bine exploatată de media, tuturor managerilor cerându-li-se estimări, previziuni, bugetări, premoniţii…

Până aici nimic rău sau neplacut, poate eventual neinteres. Diferenţa e dată însă de un singur cuvânt. Ce-ar fi să înlocuim “ar putea” cu “cred” sau cu “consider”. E o asumare prea mare de responsabilitate? Nu te mai poţi ascunde după condiţionalele necesare transpunerii în practică a estimării. “Euro ar putea ajunge la 4 ron, dacă aia şi ailalta se întâmplă” s-ar schimba în “Consider că euro va ajunge la 4 ron din cauză că aia şi ailalta se vor întâmpla”. Şi aici apare asumarea responsabilităţii.

A greşi însă e omeneşte, iar PR-ul se vede cu adevarat în aceste cazuri. Asumarea unei predicţii poate fi esenţială pentru managerul unei companii. Este pariul pe care el il face cu mediul economic. Marii businessmani reuşesc tocmai caştigând aceste pariuri. Iar cei care au estimat, dar n-au nimerit, nu vor fi traşi în ţeapă. Probabil frica de un eventual proces de intenţie îi îndreaptă pe manageri spre formulări de tipul “apă chioară, da’ colorată să se vadă”…. Şi personajul meu favorit Ling (Lucy Liu) care dă pe oricine în judecată doar de fun.

În mâna consultantului de PR stă însă refomularea ideii, astfel încât estimarea să apară reală şi lansată în cunoştinţă de cauză, şi nu o frază spusă doar “ca să fie în ziar”.

Dan Vladea
Managing Partner
D’Avantage Consult

PS. Să-mi fie scuzată utilizarea unor englezisme fiţoase.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s