Word of mouth reprezintă acea resursă a PR-ul prin care îi determini pe oameni să vorbească despre ceva anume, în special recomandări, dar și lucruri de interes general într-o manieră personală. Videoclipul de mai jos este povestea interesantă a unui secretar de la primarie și exemplul perfect de o campanie word-of-mouth. Acest secretar se transformă fară voia lui în consilier PR, încercând să îmbunătățească percepția pe care o au sătenii despre politică dar mai ales despre imaginea primarului. Paznicul de la gară, de altfel un brand de încredere în rândul oamenilor de la țară, îi poate ajuta să compună câteva poezii de laudă la adresa primarului. O să observați în minutul 7:05 cum acest PR-ist înnăscut nu se pricepe la a construi planuri de managent strălucite, ci are o strategie concretă de a atinge succesul. Oricum, într-un final se aleg cu un public speaker ce o să devină o concurență puternică, în opinia mea, pentru paznicul de la gară. Distracție placută, eu cel puțin m-am amuzat teribil.
Andrei Petrescu
PR Account Executive
D’Avantage Consult
“Scriam la jumatatea anului trecut un comunicat de presă despre creşterea realizată de firma noastră şi estimam o creştere de 30% a cifrei de afaceri pentru întregul an (aşa a şi ieşit). Dupa 2 luni, un client trebuia să răspundă întrebărilor unui ziarist şi i-am sugerat să spună că estimează o creştere tot de 30% pentru anul următor. Am indicat suma în mod oarecum spontan (chiar dacă cunoşteam perfect evoluţia lui financiară) şi ulterior am început să mă întreb de ce am ales exact acest număr.
Din punct de vedere al unui business într-o ţară stabilă, o creştere de 5-10 procente este un lucru îmbucurător şi chiar atrăgător. Creşteri de peste 10% generează vizitele mai puţin plăcute ale Fiscului.
În ţara noastră creşterile sunt situate pe alte paliere pentru că am pornit de la zero. Aşa că numere cu doi şi uneori chiar trei digiţi nu sunt un lucru dubios. Mergând pe firul numerologiei am constatat că la noi creşteri de 10-20% nu sunt deloc interesante. Nici măcar pentru afaceri de milioane de euro. Pe de altă parte sume de peste 40% parcă încep să fie strigătoare la finanţe. Şi aşa iese din umbră binecuvântatul 30% - apa plată a estimărilor. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Imediat ce am ajuns la concluzia asta au început parcă din senin să apară comunicate şi estimări toate cu 30%. Cel mai haios a fost când am citit un alt articol (spre sfârşitul anului) în care un coleg de breaslă estima o creştere a afacerii lui de PR în 2008 cu imbatabilul 30%….
Din punct de vedere al comunicării sunt de acord că suma e plauzibilă şi atractivă temperat pentru o creştere sănătoasă a business-ului. Şi nu implică eventuale solicitări de explicaţii ulterioare. Dacă o depăşeşte se face de-un comunicat. Ce ne facem însă când clientul nu atinge suma? Corect ar fi să identificăm cauzele micimii creşterii şi să le explicăm publicului (relocarea business-ului, fluctuaţia cursului valutar, etc.). Pentru că nimic nu este mai neplăcut în mediul de afaceri decât un lăudăros prins cu exageratu’.
Drept urmare mi-am făcut calculele pentru acest an. Voi merge cu o creştere de 80%.
Boom-ul economic e excepţional. Pentru toţi. Mai puţin pentru pantofii mei.
Presa locală, naţională, mondială şi galactică abundă în constatări ale creşterilor economice, vizibile mai ales, se pare la Cluj, unde parcă toate au luat un avânt mai ceva ca Greuceanu. Iar cireaşa de pe tort este nivelul construcţiilor noi ce se ridică în urbea de la poalele Feleacului.
Chiar dacă nu se mai respectă nici o normă de urbanism, chiar dacă blocurile sunt construite cu balcoanele întrepătrunse de apropiate ce sunt, nimic nu stă în calea dezvoltării imobiliare clujene. Din pacate lunile Noiembrie şi Decembrie ne-au adus şi „bucuria” unor ploi sănătoase. Şi de la atâtea fundaţii excavate, străzile au început să fie unse cu o subţire mâzgă, ce ulterior s-a transformat într-un strat consistent de noroi. Că doar camioanele transportă respectivul pământ prin toată citadela ca să ajungă la marginea ei pentru debarasare, dar iau şi pe roţi o bună bucată din el. Pe care nu-l duc până la margine. A fost prima dată când mi-am dorit îngheţul (nu zăpada) din tot sufletul. Dar n-am avut parte de soluţia salvatoare prea repede. 20 de minute de mers ca pe apă au fost necesare ca parbrizul să fie maro. Şi nu vorbesc de partea activă a acestuia, pe unde ştergătoarele şi soluţia de curăţat ajung, ci de zona pe unde trece peria spălătoarelor sau de laterale. Ce să mai vorbim de praguri, de clanţe…
Şi-am ajuns în intersecţie. Ca un făcut niciun tânăr spălător de geamuri nu îşi făcea de lucru prin zonă. Şi Doamne câte maşini erau ! Da, era cam mult de muncă… Las că vine vara, când maşinile vor fi curate (poate eventual un pic prăfuite) şi vom avea din nou show de spălat parbrize fără motiv.
Până una – alta, dacă tot nu se respecta reguli elementare de bun simţ în urbanism, măcar să informăm spălătorii de parbrize că ăsta e sezonul când avem nevoie de ei. Va fi greu, dar iese banu’ . Că-n vest n-au noroi pe stradă şi meseria nu prea-şi are rostul.